Anul 2018

MAI

Ora de rugăciune în Blanchardstown

Am mulțumit lui Dumnezeu încă o dată pentru „partea cea bună, care nu ni se va lua” (din cuvântul Domnului către Marta, cu referire la Maria, care a pus timp deoparte pentru devoțiune, în Luca 10)

O nouă familie în biserică, Ciprian și Daniela

La începutul lunii mai Daniela și Ciprian Constantin și-au unit destinele pentru o călătorie de o viață împreună.

Camporee în Irish Mission

În primul weekend din mai a avut loc camporeea anuală a Irish Mission de Pathfinders și Adventurers. Părinți, instructori, lideri, copii – un timp excelent împreună.

APRILIE

Ora de rugăciune în Blanchardstown

În luna aprilie am terminat cele 28 de întâlniri, fiecare alocată unui punct de doctrină din credințele fundamentale ale bisericii noastre.

Seminar de Administrare

Pastorul David Neal a prezentat prezbiterilor din Dublin un viitor proiect, Stewardship Drive, prin care vom încerca să ținem aprinsă dedicarea și implicarea membrilor.

A doua clădire în Dublin

Pe 14 aprilie a avut loc prima întâlnire a tuturor prezbiterilor și primilor diaconi din bisericile din Dublin pentru a discuta proiectul de construcție a celei de-a doua biserici din Dublin.

Planning permissions

Președintele Irish Mission a început cercetările pentru viitoarea locație a celei de-a doua biserici din Dublin, urmărind planurile urbanistice ale zonei din vestul Dublinului.

A venit primăvara!

Temperaturile din Aprilie ne-au luat prin surprindere, așa că fiecare ocazie de soare și senin a fost exploatată din plin.

Ora de rugăciune în Bray

Am continuat orele de rugăciune în Bray, întâlnindu-ne în alte și alte case, după o nouă inițiativă de a vizita cât mai multe familii din biserică. (Foto în Delgany)

Concert Luiza Spiridon

Pentru a doua oară la Dublin am avut bucuria de a asculta muzica interpretată de Luiza Spiridon, alături de Naomi Rognean și Erika Solovăstru.

Binecuvântare pentru Amelia

Familia Ion și Zin Butnaru au adus-o pe micuța lor Amelia în fața bisericii pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu.

Is Genesis History?

După-amiaza de 28 aprilie ne-a regăsit în biserică pentru a viziona filmul documentar Is Genesis History?

Dublin Dacians – 1st place

Echipa Dublin Dacians 1 a pus standardul pentru viitoarele generații, clasându-se în prima linie la concursul din America Pathfinders Bible Experience.

Întâlniri Clubul Dacians

Au continuat de asemenea întâlnirile lunare ale exploratorilor și licuricilor (Pathfinders & Adventurers). Sperăm ca la anul să avem și alte echipe care să meargă în fazele superioare ale concursurilor.

Emaus Dublin

Alături de mai mulți frați și prieteni din diferite biserici, desfășurăm în fiecare luni seara un studiu biblic din Evanghelia după Marcu. Ne găsiți la https://www.facebook.com/groups/emausdublin/​

MARTIE

Furtuna Emma

Sfârșitul iernii a fost de fapt începutul ei. Primul sabat din luna martie am avut biserica închisă. Copiii știu de ce! (O iarnă cum nu a mai fost în Irlanda din ’82.)

Participare la PBE, faza pe Uniune

Echipa Dublin Dacians 1 a participat la Newbold la Pathfinders Bible Experience. Rezultatul obținut i-a plasat alături de alte echipe în eșalonul 1 – going to USA!

Christall Sound

Pe 17 martie i-am avut ca invitați pe componenții cvartetului Christall Sound. O sală plină, două concerte în aceeași zi. (Pentru prima oară nu ne-au ajuns mesele pliabile pentru masa de părtășie.)

Ora de studiu și rugăciune

Am continuat orele de studiu și rugăciune la Bray, în mai multe ocazii am cercetat Cuvântul lui Dumnezeu din cartea Apocalipsa, cu prezentări powerpoint.

Întâlnire de Misiunea Femeii

O nouă ocazie de întâlnire, în Lucan, a surorilor în cadrul acțiunilor organizate de Departamentul Misiunea Femeii.

Ora de studiu și rugăciune

Doctrine precum Viața de familie, Sanctuarul, Spiritul Profetic au fost dezbătute în cadrul întâlnirilor din Blanchardstown.

Pregătire pentru PBE

Echipa Dublin Dacians, alături de părinți, instructori și pastor s-au întâlnit în fiecare vineri seara pentru o oră și jumătate de pregătire pentru PBE.

Președintele Uniunii în vizită

Am avut ocazia de a fi vizitați pentru prima oară de președintele Uniunii Britanice, pastorul Ian Sweeney.

Emaus Dublin

Alături de mai mulți frați și prieteni din diferite biserici, desfășurăm în fiecare luni seara un studiu biblic din Evanghelia după Marcu. Ne găsiți la https://www.facebook.com/groups/emausdublin/​

FEBRUARIE

Întâlnire de tineret la Bray

Am reînceput întâlnirile de tineret destinate tuturor celor ce sunt în „secondary school up to college”.

Întâlnirea femeilor în Celbridge

Departamentul Misiunea Femeii a organizat prima întâlnire, cu tema „Timpul de rugăciune”.

Povestea pentru copii

Povestea pentru copii a devenit o constantă a programului din fiecare sabat.

Oră de studiu în Blanchardstown

În cadrul întâlnirilor de marți seara am ajuns la studiul doctrinei despre Legea lui Dumnezeu. Am început cu un… test.

Vineri seara – cântări și poezii

Vineri seara din 16 am avut Cuvântul mai mulți, în cântare, psalmi, poezii și experiențe.

Copiii în cadrul programului de familie

Sabatul trei am avut un program de familie, iar cei mici au interpretat o piesă (vezi clipul în Galerii).

Vizită la Biserica Agape

Pe 18 februarie am participat la programul de laudă și predicare al unei biserici penticostale, având apoi un dialog și o părtășie frumoasă cu frații noștri.

Calificați mai departe

Alături de alte 4 echipe din Irish Mission, echipa Pathfinders din clubul nostru s-a calificat la etapa următoare a concursului de cunoștințe biblice.

Pregătire pentru evanghelizare

VIneri seara din 24 am avut introducerea la programul de evanghelizare – filmul documentar Is Genesis History?

Femeia din Proverbele 31

Reprezentante ale bisericii noastre au participat la evenimentul Proverbs 31 Woman, organizat de departamentul Misiunea Femeii din comunitatea Dublin West.

Misiune în Republica Dominicană

Dep. Tineret al uniunii britanice a organizat o misiune umanitară în Rep. Dominicană. Pastorul a fost parte din echipă. Mulțumim sponsorilor din comunitate.

Emaus Dublin

Alături de mai mulți frați și prieteni din diferite biserici, desfășurăm în fiecare luni seara un studiu biblic din Evanghelia după Marcu. Ne găsiți la https://www.facebook.com/groups/emausdublin/​

IANUARIE

La mulți ani 2018!

Mai multe familii din biserică s-au strâns, în diferite case, și au petrecut timp plăcut împreună, la trecerea dintre ani.

Relansarea siteului bisericii

La început de an am relansat siteul bisericii. Deși aveam pagină de Facebook și canal de YouTube, ambele active, alături de diferitele grupuri de comunicare pe Viber, am gândit că e bine să avem un loc comun pentru mai multe resurse, informații și contact.

Proverbele, un capitol pe zi

În luna ianuarie am primit îndemnul de a citi cartea biblică Proverbele în ritmul de un capitol pe zi.

Mesaje pentru imigranți…

Am început o serie de prezentări biblice cu titlul „Supraviețuire și succes ca imigrant”. Am căutat să preluăm principii și să înțelegem experiențe din viața patriarhului Avraam. Întreaga serie poate fi urmărită la pagina Galerii.

Alegeri în comunitate

În luna ianuarie am finalizat alegerile în comunitate. Nume noi au apărut între slujbași, planuri înnoite, gânduri de slujire. Mulțumim tuturor celor care au slujit anterior!
Lista completă a slujbașilor poate fi consultată la pagina Despre noi/Slujbași 2018-2019.

Llew și Karin Edwards la Dublin

În al doilea sabat din ianuarie i-am avut ca invitați pe pastorul Llew Edwards și soția lui Karin. Vineri seara dânsul ne-a prezentat experiența lui Isus la fântâna din Samaria (prezentarea poate fi urmărită la Galerii. Iar a doua zi, la prânz, Karin a vorbit despre experiența ei în lupta cu cancerul.

Transmisii LIVE pe Facebook

Pornit ca un proiect de începători, fără experiență, fără dotări, transmisiile live pe Facebook au devenit o constantă pentru programele bisericii. În felul acesta, toți cei ce nu pot veni la biserică sau doresc să urmărească și să partajeze programele pentru vizionare ulterioară o pot face de acum de pe pagina de Facebook a bisericii noastre.

Concursuri la Pathfinders & Adventurers

În sala bisericii noastre a fost organizat concursul de cunoștințe biblice pentru cluburile de Pathfinders și Adventurers. Ne-am bucurat să știm că tinerii din clubul Pathfinders au câștigat concursul și au mers la etapa următoare.

Corul bisericii revine!

Sub conducerea surorii Elizabeth, alături de Ionuț (prezbiter) și Aliona (responsabil de programe muzicale), cu ajutorul lui Edward (pian), corul bisericii a revenit ca o prezență regulată în programele bisericii.

Întâlnirea liderilor bisericilor românești din Irlanda

La invitația Romanian Community of Ireland (RCI), reprezentanți ai bisericii noastre (pastorul și doi dintre prezbiteri) au participat la evenimentul „Biserica – vector principal de coeziune și echilibru în viața românilor din Irlanda”.

Planuri pentru tineret

În urma încheierii alegerilor în comunitate, a avut loc și prima întâlnire a liderilor de tineret din biserică. S-au conturat planuri frumoase și sperăm să vedem aici roadele acestei întâlniri și a celor ce-i vor urma.

Întâlniri Emaus Dublin

Alături de mai mulți frați și prieteni din diferite biserici, desfășurăm în fiecare luni seara un studiu biblic din Evanghelia după Marcu. Ne găsiți la https://www.facebook.com/groups/emausdublin/

Oră de studiu și rugăciune în Blanchardstown

În fiecare marți seara ne adunăm în case, pentru ocazii de studiu și de rugăciune. În Blanchardstown urmăm planul de a studia punctele fundamentale de credință ale bisericii noastre.

Oră de studiu și rugăciune în Bray

De două ori pe lună, miercurea, ne adunăm în case, pentru ocazii de studiu și de rugăciune. În Bray urmăm planul de a răspunde cu Biblia la întrebările de viață pe care le avem.